About my pregnancy. -PART TWO.-

Asadar...m-am oprit la septembrie...

Pe la inceput de octombrie am vazut gagalicea la eco, era bine merci, avea toate cele la un loc, era -in continuare- mai maricel. La eco d-na doctor ne-a spus ca va fi un bebelus frumusel, iar eu tot nedumerita ma uitam la imaginile alea si nu pricepeam cum poate cineva sa aprecieze in acel moment cat de frumusel este micutul. :)

Dadea din picioare cu mare spor in fiecare seara/noapte- fix cand mergeam la somn...adica dupa miezul noptii. Imi mai ardea cate una si ziua, mai ales cand eram la volan. Cred ca-l enerva si pe el traficul nashpa din oras :)

Prin octombie am fost cu Andrei si la targ de bebelusi si am luat patutul, salteaua, masuta de infasat...deja faceam primii pasi in pregatiri:)

Ne-am mobilizat si cu numele... Am facut liste, Andrei i le-a trimis Andreei Talmazan (ca, deh, am vrut sa stim ce influente va avea numele asupra lui si altele asemenea)...Am ramas la cele doua prenume ale noastre: Andrei si Stefan (de la mine& tata). Inca una rezolvata!

Pe la inceputul lui noiembrie am inceput sa am niste stari nu tocmai bune...aveam senztia ca am contractii, dar nu eram sigura ca aia e...Nah, de unde naiba sa stii cum sunt contractiile daca n-ai mai avut niciodata. 

Asa ca, pe 8 noiembrie am mers iar la control si...in patul rezervei de la clinica am ramas pentru juma' de zi: cu perfuzie pentru diminuarea contractiilor si cu recomandare de repaos total imediat. Cu reteta pentru tratament continuu pana la momentul la care urma sa nasc. Care moment a devenit necunoscut. Asadar de-a doua zi am intrat in prenatal. Eu care imi propuneam sa merg la munca pana pe la mijlocul lui decembrie...m-am trezit ca am colul micorat, ca bebe sta sa iasa, ca in loc sa stau calma ca nasc in ianuarie sunt anuntata ca "facem tot posibilul sa il tinem cat mai mult ianuntru" (romantic, n-am ce zice!), ca " mergeti doar cand aveti nevoie la baie, dar cat mai putin, stati intinsa in continuu, daca se poate si masa s-o luati tot intinsa" "pai, cum, nici pe scaun nu se poate" "nuuu, nici gand, apasa pe col si declanseaza contractii". Cool, mi-am zis! Si da-i cu Gynipral (de la care mi-era o greata de nu va pot spune!) si cu NoSpa (care-mi potoleau contractiile, dar imi scadeau tensiunea) si cu Dexametazona- o data pe saptamana ca sa-i ajutam plamanii lui bebe...in caz ca se naste mai devreme sa poata respira fara aparate... 

Nu stiu daca va imaginati cum e sa te trezesti, obisnuit fiind sa fii foarte activ si sa n-ai probleme de sanatate, ca esti tintuit in pat. Nu stiu daca v-am zis, dar chiar si dupa ce-am ramas insarcinata am continuat sa merg la gim -evident faceam gimnastica adecvata, pentru viitoare mamici. Ei, bine, situatia cea noua s-a dovedit absolut nashpa. Orice-ai face, iti vine sa te urci pe pereti. Ma saturasem si de tv si de net (noroc cu Iulia, care mi-a adus laptop si ma dadeam ca turbata pe net) si de carti... Plus ca, nemiscandu-ma, pofta de mancare ioc...iar stresul ca trebuie sa mananc ca sa mai creasca gagalicea (stiam ca alea sunt fix saptamanile in care bebe ia in greutate) era maxim. M-am straduit, dar tot ca naiba a fost/am fost. Caci am fost cea mai nesuferita fiinta de pe pamant cu toti cei dragi. Primul pe lista era Andrei, ca, nah, stand impreuna toata ziua catre el se revarsau cele mai mari valuri de stari nashpa. Apoi sora-mea... Probabil si catre fete am mai avut revarsari de stari, dar nu-mi mai aduc aminte...(sper ca nici ele!:) ). La fiecare ridicare din pat stateam cu o frica greu de descris. Dar de ridicat tot ma ridicam, ca simteam ca intepenesc toata pe fiecare cm patrat. Fiecare zi care trecea era o mica victorie, caci fiecare zi era foarte importanta pentru gagalicea din mine... Speram sa reusesc sa ajung in saptamana 36... adica pe la mijlocul lui decembrie. Macar pana atunci.

Sa va spun ca eram si in mijloc de renovari, ca faceam camera copilului, ca aveam mesterii in casa- doar in weekend, adica fix dupa emisiunea lui Andrei- ca si cum exact asta ii trebuia lui sambata dimineata... Sa va spun ca mesteriiluipesteprajit ne trageau tzepe si tot faceau tampenii si trageau de timp, fix cand noi NU mai aveam timp?? Mai bine ma opresc aici (deocamadata!) pe aceasta tema.

Cum-necum...am ajuns la inceput de decembrie.

Acum se impune sa va dau un detaliu, aparent neimportant. Aparent! 

Doctorita care mi-a urmarit sarcina, doctorita mea de nshpe ani, nu mai lucra in sistem de stat. Era la doua clinici private si in 3 spitale private. Pentru ca in ea aveam incredere maxima si pentru ca oricum aveam mari rezerve despre nascutul la spital de stat...am decis ca nasc la privat. Asta pana cand a aparut posibilitatea nasterii premature. In momentul in care aceasta a aparaut am discutat cu ea si mi-a zis ca, daca totusi nasc pana in saptamana 36, imi recomanda sa nu merg la privat caci vor fi costuri aberant de mari... Tot ea imi spune si ca ma va trimite la un coleg/colega din sistemul de stat. Asa ca..stateam relativ linistita...

Numai ca..o sa vedeti cum socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ...

So..revenind...suntem in decembrie, pe 2-3 decembrie. Este vineri noaptea, Andrei are emisiune..eu sunt acasa si ascult. Deodata ma paleste asa o idee...cum ca tre' sa fac chestia aia feminina ca sa nu cumva sa ma apuce nascutul si sa merg ca o monkey la spital...  In noaptea respectiva Andrei difuzeaza doua piese pentru bebe/mine... "Sweet child of mine" si "Child in Time".... Premonitii?? Am simtit amandoi? Am intuit? Well...who knows?! Eu as zice ca da!

Sambata, 3 decembrie, ora 8am...Andrei dormea..eu ma trezesc si ma prind ca...nu numai ca mi s-a rupt apa, dar am contractii. Dese. Puternice. Ochei..imi zic..Nasc! 

Nu-l trezesc inca pe Andrei (oricum ma intrebam cum sa-i spun ca sa nu se panicheze tare-tare...), sun doctorita. Nu-mi raspunde. Sun asistenta ei, discut cu ea, ii spun ce am patit..aia baga un aoleuuuuu, stai asa ca sun eu la d-na doctor. Ma suna doctorita...care-mi spune ca da, nasc in foarte scurt timp (nu ca eu nu ma prinsesem) si ca..nu are unde sa ma trimita la un medic cunoscut de ea, caci fiind in ajun de 6 decembrie (Mos Nicolae) toti colegii ei sunt in vacante. (ca sa vezi!!!!!). Am amutit. Pai si eu ce fac? Pai...mergeti la Universitar sau la Filantropia, caci acolo au sectii bune de prematuri. Stati linsitita, totusi e saptamana 34, ati facut dexa, bebele o sa fie bine caci ei se pricep la asta. Aha...serios, pe bune??!!! Zi sa zbori ca eu tre' sa stau linistita??!!??

Culmea e ca ...da, chiar am reusit sa-mi pastrez calmul. Asta nu inseamna ca "am stat linistita" ci doar ca mi-am pastrat calmul. Pentru ca eram atat de ingrozita (eu eram ingrozita in general de ideea de nastere, taman d-aia vroiam cezariana)...ca n-am putut sa am decat reactia mea atunci cand mi-e foarte frica. Imi pastrez sangele rece, sunt foarte lucida, trec de criza, dupa aia abia sunt gata sa lesin de atata incordare psihica.

Intre timp vine si Andrei, caruia ii spun ca eu o sa cam nasc (va imaginati cum e dupa o noapte de emisiune si maxim o ora de somn sa primesti vestea asta de la femeia de-acasa??)...si ca nu am medic. Ca a mea doftorita m-a trimis la camera de garda de la unul dintre cele doua spitale.

In timp ce el a plecat la un vecin (medic) sa ceara sfat, eu o sun pe Alina (care se ocupase de achizitia camasii de noapte/papuci/alte cele necesare pt mine & bebe la spital) si-i spun pe scurt cam cum stau. Noroc maxim: al ei prieten stie o doctorita la Universitar. O suna pe d-na, d-na confirma ca poate sa vina de urgenta acolo (femeia nu era de garda) si ca voi naste cu ea. Macar asta s-a rezolvat, rasuflam noi usurati.... Ma rog, cam cat de usurat poti rasufla in aceasta situatie ingrata....

Intre timp apar si...cine credeti ca lipsea din filmul asta???...ei, bine, da...zugravii!!! Pai ce, ati uitat ca era weekend si ca ei doar in weekend lucrau?? Veselie maxima, ce sa zic!!

So..ajung Alina cu Adrian, ma urca in masina si purcedem spre spital. Diana era si ea pe drum...

Ne cam grabeam, nu de alta, dar era deja vreo 9 si ceva si bebe dadea semne serioase de scos nas la lumina... :)

Despre cat de distractiv a fost in ziua aia si in cele de dupa...intr-o postare viitoare...

Oricum, putem considera finalul jurnalului meu de sarcina. Eram in saptamana 34..aveam 62 kg...abia acum incepeam si eu sa arat a femeie insarcinata... Copilul, care se presupunea ca va fi Capricorn (ca mine), se revoltase pe zodia mea si alesese Sagetatorul...

Maria face 4 ani!!! Maine!

Ne pregatim de o aniversare. De data asta nu este vorba de aniversarea de-a noastra (desi si noi vom avea una, duminica, dar despre ea va povestesc in alta postare), ci de ziua Mariei. 

Maria este cea mai cool fetita din cate stim noi, s-a nascut pe 28 februarie, acum 4 ani. A fost cel mai frumos martiosr primit de Elena, mama ei. Supranumita si Goanga, Mitzi, Chitzi si in nenumarate alte moduri...(pe care le puteti gasi pe blogul mai sus mentionat). A crescut frumos Maria draga! Asa ca maine mergem in Pipera, la curte, sa-i spunem La Multi Ani!Am fost si anul trecut, cand Andrei avea doar 3 luni, asadar nu se poate sa ratam acum!

Cadoul de maine va fi unul simbolic, caci cadoul mare/consistent va fi mai incolo (cand ne anunta mama ei) si va consta intr-un curs de ..ceva. Ce i-o placea copilului...intre tenis, dans, pictura, etc-etc...

Cat despre cum aratau printesa Maria si printul Andrei (cu muuulte luni in urma)

O sa revin cu foto, dupa ziua de maine. Asta daca mai reusim sa-i tinem pe amandoi la un loc. :)

Curatenie de primavara

...nu, nu prin casa...ci pe aici. Am -prostul?- obicei de-a adauga in blogroll pe cei pe care-i gasesc interesanti, inainte de-a afla ce fel de oameni sunt. Asa..pur si simplu..gasesc din intamplare vreo postare care-mi spune ceva, care-i in zona mea de interes, care ma amuza, adaug omul in lista.... 

Ei, bine, taman am facut o curatenie acolo...la zona "pe unde ma mai dau"...caci mi se pare aiurea sa tin in lista celor cititi niste oameni care sunt inchisi la comunicare. Adica ce fac ei....tin un blog si se pretind a fi foarte mari/deschisi la comunicare, dar cand comentezi ceva- nu sunt in stare sa raspunda nimic. In schimb, raspund celor pe care-i cunosc de mai mult timp... Nu ma intelegeti gresit, nu ma oftic (desi se spune ca "cine se scuza se acuza"), dar mi se pare chiar aiurea sa "Dau la perete" in tentativa de-a schimba opinii cu niste oameni opaci. Nu mor de nevoia comunicarii unde nu exista reciprocitate, asa ca mia bine le zic pa...caci mi se pare lipsa de respect si de bun simt sa nu raspunzi cuiva. O data ce-ai lasat comentariile la liber (unii nici macar o minima moderare nu au, apare ce comentezi imediat ce-ai scris) macar oboseste-te sa le citesti/raspunzi. 

Sau poate ca ii intereseaza doar intrarile pe blogurile lor...ceea ce ar fi chiar meschin, dar, nah, fiecare are dreptu' sa faca ce vrea!

Tocmai conform acestui principiu am facut curatenie. Nici nu cred ca vor observa, asa ca..nu-i bai! 

Hai s-aveti o zi buna!!

Trei premiere. Cate una pe zi!

Vedeti, va ziceam in postarea de azi ca ma simt vinovata...cred ca a citit si copilul, caci azi a adormit pe la 21,30 si iata-ma scriind...nu de alta, dar sunt foarte incantata de ce s-a intamplat azi...
Tocmai de aceea o sa incep cu ce s-a intamplat sambata..:)...

Sambata seara, cand adormea una bucata copil si Eurovisionul era in plina desfasurare...a picat lumina. Aflam de la Enel ca e pana si nu se stie cand se va rezolva.. Acuma, nah, copilul treaz..eu fara combinuta (adica fundal sonor), fara lampa de veghe aprinsa la el in camera... Ce ma fac?? Ridic de la geamuri jaluzelele si..da-i si canta-i copilului...ca, nah, cineva trebuia sa inlocuiasca muzica de pe cd... Acum..nu stiu daca ma iubeste asa de tare incat vocea mea l-a impresionat mai mult decat cele de pe cd (doar o iubire maxima l-ar face sa creada ca eu cant bine!!!) sau daca intunericul, care i-a taiat accesul vizual la toate animalutele pe care le solicita inainte de somn, mi-a fost de ajutor..cert este ca a adormit rapid. Ah, si nici nu s-a trezit peste noapte...deloc! (eram usor stresata ca, daca se trezeste, o sa chitaie ca-i bezna in camera). Ete ca n-a fost asa. Asadar...pana de curent a fost mai grava pentru AndreiMare- care s-a trezit in mijloc de Eurovision (cum spuneam) prada lipsei tv, pc...etc-etc...
Asadar..iacata si prima premiera: somn fara fir de lumina in camera.

Duminica...
Ca sa intelegeti importanta premierei de duminica tre'sa fac o introducere. So...am mers intotdeauna e ideea ca e bine sa-l las sa incerce sa manance singur, cand are chef. Cu lingurita- chiar daca asta insemna ca avea mancare si-n par, chiar daca trebuia schimbat dupa masa; cu manuta- chiar daca isi punea pe fata tot ce lua in mana, ba chiar ajungea si-n nas mancare...ma rog, ati prins ideea. (Evident ca il hranim si noi, ca altfel ar muri copilul de foame). Dar i-am dat bucatele mici, intodeauna, pentru ca aveam urmatoarea problema: daca prindea un biscuite (de exemplu) il vara maxim in gura, apoi era gata sa inghita ditamai bucata fara sa mestece... Ii tot aratam noi cum sa mestece, dar nu prea se lipea de el asta... Pofticiosul din el il invingea pe mestecator si..tot tendinta sa inghita bucati mari o avea. Asa ca..o vreme...chestiile tari i le dadeam eu din mana sa le muste. Ca sa ii pot controla cat musca. (are sens sa va explic cat de muscata de degete eram?). Pana duminca...cand i-am dat un biscuite si...ca de obieci ..sub ochii nostri (ai mei usor ingroziti) a muscat ditamai bucata...I-am aratat -iar!- cum sa mestece si..well...si-a adus bucata, cu limba, in zona molarilor & dintilor din fata si da-i si sfarama... Wow!!!! Mare chestie, pe bune!!! Asadar...da, duminica a tinut singur biscuitele si a halit..frumos, fara sa se inece, mai putin haplea ca de obicei :). Cat de fericit era ca e in mana lui chestia aia pe care o manca..pfoaaa.....maxim!!!!! Cum se uita la el, la mine, la Andrei..si cum isi falfaia victorios bucata de mancare prin fata noastra!!!! :))

Luni
In picioare s-a ridicat demult...din ce in ce mai cu spor pe la Costinesti, adica pe la 8 luni. De-atunci greu il mai asezam in fund...De mers...am folosit premergator (da, stiu, multi sunt impotriva!) o vreme. Apoi, de pe la aprox 11 luni a inceput sa mearga de mana...De-atunci au trecut mai bine de 3 luni... Pe 3 (adica in mai putin de-o saptamana) face 1an si 3 luni (deci 15luni)..se faceau 4 luni de cand mergea dar fara sa se desprinda constinent de mana noastra sau de obiecte. Desi, afara, merge bine mersi doar sustinut de gluga de la geaca (e mult spus sustinut, caci doar ii dam impresia cal sprijinim..)...in casa tot de mana te ia cand vrea udneva. De-o vreme ne-am prins ca, de fapt, el merge foarte ok si singur...doar ca-i este frica. Cum ne-am prins? Simplu: pai daca un copil merge "tinandu-se"de un servetel umed sau de-o foaie...nu credeti ca merge singur??:)
Ei, bine, azi a luat-o din loc ...rapid..foarte rapid..fara sprijin. Sufragerie-bucatarie-dormitorul nostr-dormitorul lui-iar sufragerie-hol-baie-etc-etc... Si, da!, de data asta e constient ca o face fara sprijin caci a venit sa ma ia de mana sa merg nu stiu unde cu el...si, pentru ca nu m-am dus, si-a desprins mana din mana mea si...a plecat!!! Deci..da, merge singuuuurr!! De-acum sa ne tinem! :)

Dovezile mersului zilei de luni...

 si...drumul inapoi...

Ma simt vinovata...

..ca nu am intodeauna rabdarea pe care ar trebui (ar fi normal?) s-o am...

Mai exact: ma simt vinovata cand ma ratoiesc la copchil.. Nu se intampla des...dar se intampla. 

E drept ca se intampla intr-una dintre urmatoarele situatii: 

1. M-am chinuit vreo ora(uneori si mai mult) sa-l adorm (de noapte)...Asta inseamna ca: am culcat toate animalutele din jurul nostru(pentru ca tote devin foarte dorite fix cand e ceasul de culcare. pana si alea pe care le ignora toata ziua.), am parcat masinile, i-am dat niste carcase de cd sa se joace cu ele- apoi le-ma culcat si pe alea (dadada, ati citi bine, si carcasele de cd se culca uneori!), l-am lasat sa dea incet-tare-foartetare combinuta, i-am cantat, l-am leganat in brate pe balanosar,  i-am dat porcusorul roz cel nepretuit pentru rotaint, ba chiar am acceptat sa-l rontai si eu -cand mi l-a infipt cu un gest hotarat direct in gura!, l-am sustinut cand s-a intins facand podul gata-gata sa dea cu capul de parchet, am pus cd-ul preferat si am cantat si eu, etc-etc...In sfarsit adoarme ...a trecut mai bine de-o ora, mi-e foame, as fuma 3 mii de tigari...asa vedea un film...sau (pur si simplu) m-as duce la baie. Il asez in patut...si, ce sa vezi, in 5 minute e cu cohii cascati si se ridica in picoare cu zambet pana la urechi si cu o jucarie (apucata rapid) intinsa spre mine..cica sa ne mai jucam... Atunci simt ca moare rapus ultimul meu neuron...si ma ratoiesc la el.

 Ies din camera, il las cu Andrei, ma duc sa fumez nshpe miliarde de tigari..ca sa ma calmez si abia apoi vin inapoi..

2. Ii fac una dintre chestiile lui preferate pentru masa. Nu sunt o maestra/fana a gatitului, dar daca i-a palcut copilului..nah, ii fac lucrul "X". Si..surpriza...taman atunci nu-l vrea. Desi eu am stat acolo, am curatat, am taiat, am fiert, am ...etc-etc...Si el? El scuipa, se agita in scaun, vrea sa iasa, vrea sa traga de microunda, arunca toate jucariile, mananca din servetel..etc-etc.. Da, ma ratoiesc la el!

(sa va spun ca e si o reactie de usoara panica in acel moment ...ceva de genul .."pai daca nu manaca asta, eu ce-i dau?"...desi sigur am avea ceva de backup in frigi, parca imi ia cineva mintile in acel moment si uit complet..)

3. ma musca. sau ma ciupeste. rau. de fata,. de nas , de ureche, de clavicula, de gat..Mi s-a intamplat sa-mi dea efectiv lacrimile de durere/usturime... Da, ma ratoiesc la el!

Cam astea sunt cele 3 situatii in care nervii mei ajung sa cedeze. E drept ca (din fericire!) sunt rare. (mai putin ultima,a carei frecventa e mai mare..). E drept si ca, in rest, el chiar este un copil super cuminte/ok. Poate ca usor rasfatat, dar cuminte... Tocmai de aceea ma si simt atat de vinovata....Ca. nah, stiu ca altele au probleme mari/reale cu copiii, iar la noi...face si el cateva chestii din cand in cand mai "asa"...si maica-sa, in loc sa aibe rabdare si nervi de fier, sa ratoieste la el...

ofof-maimai.... :)

About my pregnancy. -PART ONE.-

Anul 2011 a venit dupa primul revelion fara Mama, iar disparitia ei (in iunie 2010) a rasturnat multe lucruri pe dinauntru meu. Craciunul din 2010 a fost cel mai trist si mai pustiu Craciun din viata mea, n-am avut chef de Sarbatori, n-am avut chef de Revelion, n-am avut chef de nimic… Iar iarna mi-a fost mai grea ca oricand…

Poate tocmai de aceea, ca sa rup cumva filmul asta in care scenele erau numai cu lacrimi, am decis ca, de ziua mea (in ianuarie) sa-mi fac un cadou ….ca sa nu fiu usor depre si de ziua mea… Si, cum detest iarna (de parca nici nu m-am nascut in ea!) …am ales destinatia…Egipt. Aveam chef de scuba, de plaja, de soare, de Piramide… cu alte cuvinte cam de tot ce nu era in Bucuresti… (paranteza scurta: evident ca aia au inceput revolutia cand eram eu acolo…asa ca sejurul meu in Egipt a fost full de adrenalina)

La scurt timp dupa vacanta mea de vara din luna ianuarie…vorbeam cu o prietena si ii spuneam “Anul acesta va trebui sa iau o decizie majora. Si anume daca vreau sau nu sa fac un copil in viata asta. Ceea ce nu inseamna ca il voi face ci doar ca decid daca vreau sau nu. Mi se pare foarte important sa mi-o asez cumva in cap. Cu da sau nu. Si sa ma gandesc foarte bine cand cantaresc argumentele pro si contra, caci nu vrea sa regret peste cativa ani decizia, oricare ar fi ea.”

(Paranteza: copilul n-a fost niciodata intr-un “to do list” din punctul meu de vedere. Ceva mai egoista din fire (poate) preferam sa pot sa-mi plimb picioarele si ochii prin nshpe vacante , cand ma apuca si pe unde ma apuca, in loc sa schimb pampersi si alte cele… pe de alta parte, desi nu era un “must”, eram/ am fost intodeauna constienta ca aud din ce in ce mai puternic tic-tac-ul ceasului biologic. Si ca ar fi bine sa ma prind –macar la nivel teoretic- daca e da sau ba. Inchid paranteza.)

Prin mai..intr-o zi cu soare…dupa ce tocmai facusem un super meserias tratament cu antibiotic pentru o viroza urata..am ceva mai mult decat un feeling…si-mi iau un test de sarcina si numar (de vreo zece-douaj de ori) cele 2 liniute de pe batul cu pricina… S-a intamplat la birou, caci n-am vrut sa mor de inima acasa..in baia proprie si personala.. J

Primul gand oarecum lucid a fost “Fuck, am luat antibiotice!!” ..urmarea lui a fost un telefon de urgenta la doctorita mea, o programare si o discutie cu ea.

Discutia n-avea sa ma linisteasca deloc, caci tipa mi-a dat de facut analize sa vedem daca nu cumva sarcina a fost oprita din evolutie. Asa ca…am mai asteptat 2 saptamani rezultatele lor…sperand ca va fi clar cand vom vedea ce-a iesit. Nu, n-a fost clar si n-a fost suficient. Doctorita mea mi-a zis ca imi va spune ca e totul ok abia dupa ce ii auzim bataile de cord, adica sa mai asteptam inca vreo cateva saptamani…

In sfarsit a venit ziua “z” in care am vazut bobul de mazare la eco si da, i-a auzit si bataile inimii…si ..nu, n-a devenit mai simplu nici atunci. Au urmat cateva saptamani in care am analizat maxim si lucid situatia cea noua si neasteptata.

(Alta paranteza: cand imi trece in caietul de graviduta DPN-ul (habar n-aveam ce-i aia) vad ca e 16 ianuarie. Am intrebat si eu, ca o floricica, “ce e cu ziua mea, de ce ati trecut-o aici?” si doctorita s-a uitat la mine…apoi a priceput confuzia mea: nu, nu trecuse ziua mea (ca nu cred ca o interesza pe ea sa ma sarbatoreasca pe mine) cu data posibila a nasterii lui bebe: adica FIX ZIUA MEA DE NASTERE! Daca nici asta nu era un semn, atunci nu stiu ce alte semne mai trebuia sa primesc!!!! 

In plus, tot timpul am avut sentimentul ca am primit un cadou de la Cineva de acolo, de Sus..si ca Mama a pus o vorba buna pentru asta… O si vedeam cum a pus ea la cale cu Doamne-Doamne toata povestea… Inchid paranteza)

Starea a fost super misto cand am auzit bubuiturile de iepuras speriat de la eco…dar si insotita de un soi de panica…si de intrebarea ok, acum ce fac, sunt in stare sa accept schimbarea asta majora de viata?

Din fericire medicul mi-a inlaturat o parte din marile temeri. Temerile mele majore fiind: varsta mea, varsta lui Andrei, spina bifida si stenoza pilorica existenta si posibil transmise si copilului, RH-ul meu negativ cu RH-ul pozitiv al lui Andrei, grupa mea O cu grupa lui A…etc-etc… Asa ca, in momentul in care am decis sa merg mai departe, am decis si sa-mi fac amniocenteza. Direct. Adica fara niciun triplu test inainte, direct amnio, pentru elucidare, pentru calmare si pentru a putea sa ma bucur pe de-a-ntregul de ceea ce traiam.

O sa trec repede peste perioada de asteptare de pana la amnio, care-a fost crancena, caci am stat cu niste emotii cat casa. Si mi-am dorit din suflet ca totul sa fie ok, asa ca, o data ce-am decis ca o voi face…am lasat timpul sa curga catre ziua in care eram programata

Ce putea face o femeie in situatia asta? Pai..ce putea face altceva decat sa ..plece la mare. In 2 Mai.  Ceea ce, evident, am si facut!

A fost foooarte faina vacanta mea de-acolo..eu si cevaulcarecresteainmine…pe malul marii, la soare (cu atentie la ore), in apa, la inot…

Am putut sa mananc tot ce mi-am dorit…adica nu-mi facea rau nimic, nu-mi displacea nimic (poate de-aia acum Juniorul ar manca orice??)…de la hamsii cu mujdei..sau rapane sau peste..mult peste..pana la fructe si sucuri naturale (adica facute de mine) si muulte acrituri… (toate prietenele ziceau ca va fi baiat dupa cat de multi castraveti haleam).  Chiar a fost o faza haioasa…ma duceam de la plaja spre casa si, in fata unei curti, o tanti vindea castraveti direct din bidon…La punga, adica ti-i punea intr-o punga…  Am luat rapid 6…si, desi gazda era la cateva case mai incolo, pana sa ajung la camera ii balotasem pe toti…si mai vroiam ...

A fost o vacanta super misto, super linistita, cu soare pe piele, cu nisip intre degete, cu leneveala maxima, cu adormit seara la 22 si trezit la 7.30 cand Regina Noptii din curtea gazdei mirosea inca, cu catelul Ozzy (da, dupa acel OZZY a fost botezat) prin curte…

A fost si amnio, cu rezultat bun, asa ca m-am calmat deplin. Abia la amnio am aflat ca-i … baiat!! Pana atunci, la orice eco isi “impletea” picioarele si nu reusea nimeni sa spuna daca e fata sau baiat…

Si ce puteam sa mai fac…altceva decat sa mai plec intr-o vacanta tot la 2 Mai ca prea bun era peste si prea liniste-linistea. De data asta cu Alina… Citeam. Mult. Alina era in faza de Ojog Brasoveanu, eu nu mai stiu ce citeam…

A fost o vacanta super reusita, intotdeauna e asa cu ea pentru ca ne potrivim destul de mult ca stiluri: ne lasam in pace una pe alta, nu ne vorbim mult daca n-avem ce ne spune, stam si citim (fiecare cartea ei si, din cand in cand, ne mai citim cate ceva una alteia), ne taram picioarele cu lene maxima la pranz catre masa (99% peste, icre, din astea…), mancam cu mare drag pepenii verzi luati de la colt, spargem seminte (da! Ati citit bine, si asta se poate!) ca doua tiganci in timp ce stam la barfe –seara-in curtea gazdei… Si lista ar putea sa continue…

(tare dor de 2 Mai mi s-a facut in timp ce scriu toate astea!!)

De fapt cam toata vara/toamna au fost sub semnul acestor linisti/leneviri/visari.

O data luata decizia de-a merge mai departe cu sarcina, efectiv s-a asternut pe dinauntru meu un soi de pace. Asteptam.

Ce-mi amintesc cel mai bine si mai bine? Serile cand plecam cu Andrei de la bazin si ne plimbam indelung pe strazile din zona Dorobanti-Floreasca; lumina pe care mi-o descopeream in fiecare dimineata pe chip/ in ochi, serile-noptile petrecute la Elena cu a ei Marie- in Pipera; cele doua vacante la 2 Mai; vacanta la Costinesti, concertele (deloc putine) de prin Bucuresti…

A fost o perioada a vetii mele cand am avut chef sa port …ROZ! Pe bune, sa nu radeti, efectiv mi-era mare chef de roz si de tot felul de culori pastel pe care, in alte conditii, greu le-as pune pe mine…. Ah! Si rochii!! Am purtat rochii si fuste cat pentru 5 ani! :))

Apoi am plecat cu Andrei in Costinesti. La Vox. Era un inceput superb de septembrie, toamna din aia ca-n picturi: cu culori de miere si ciocolata… Voxul, inchis déjà pentru turisti, ne-a primit doar pe noi. Nicusor Nastase (proprietarul Voxului) ne-a lasat pe noi stapani pe tot ce era acolo… Marghit ne-a gatit in fiecare zi..si, frate!, gatea cat pentru o armata..ca, deh, eu eram insarcinata, iar Andrei ii este drag…Nici nu puteam manca tot ce ne aducea in camera sau ne servea la masa de pe marginea piscinei… A fost super misto, am vazut si rasaritul, am ajuns si pe langa epava, am batut cu talpile si Costinestiul pustiu, tomnatec…Mai bine ca nu erau turisti, ca si cum inchiriasem statiunea doar pentru noi... Povestile lui despre cum era inainte, zambete, marea aia de toamna si soarele ala si lumina aia de un alb orbitor! A fost relaxare si –din nou!- liniste in cap la mine…

De crescut cresteam foarte putin, eu. Bebeul era in parametrii, ba chiar usor mai maricel, iar eu luam in greutate exact cat trebuia. Da, eram atenta sa mananc si fructe si legume si peste si sucuri naturale si iaurt/lapte…cam tot ce stiam ca trebuie sa consum ca sa-si ia el ce-i trebuie fara sa ma fac cat casa, dar si fara sa lesin de vreo anemie sau ceva de genul…Si eram atata de panicata ca daca o sa trebuiasca sa iau vitamine o sa ma dublez, incat am facut tot posibilul ca alimentatia sa ma tina la nivelul ok, astfel incat sa nu fie cazul sa ma bage pe vreo vitamina…

Acum, sincer vorbind, sunt absolut sigura ca m-a ajutat fizicul/metabolismul lasat de Doamne-Doamne. Ca niciodata n-am fost genul care sa puna sunci (in sensul ca si daca vreodata doream sa mai pun ceva chile de carnita pe mine, tot nu prea-mi iesea..)

Asa ca…prin octombrie aveam vreo 59chile.. Pornisem de la 53.

Stiam ca de-abia din luna a 7-8- a va incepe distractia ingrasatului si ca abia atunci voi incepe sa simt greutate la mers, la somn, etc-etc…dar inca ma gandeam ca mai am timp…

Mereu am avut acest sentiment: ei, lasa, e timp destul….

-TO BE CONTINUED-

Muzici pentru bebelusi

Muzica a fost prezenta intotdeauna in viata Andreiului nostru...

Nici nu cred ca se putea altfel dat fiind faptul ca este un mic Partos :)... In plus, cat eram doi in unul eu am ascultat foarte multa muzica (adica am facut ce fac in mod normal) plus ca am fost impreuna la cateva concerte memorabile: Scorpions, Bon Jovi, Mike & the Mechanics, Whitesnake (asta asa...ca sa mentionez doar cele care-mi vin in minte la prima strigare.)

(PARANTEZA: cati copii nascuti in anul de gratie 2011 se vor putea mandri, cand vor fi mari, ca ei au fost prezenti la ultimul concert Scorpions, adica un concert din seria de concerte de retragere.. ??? Ziceti voi, nu va fi un copil cool??!!! INCHID PARANTEZA)

Dupa ce s-a nascut i-am tot cantat..si eu si Andrei si Diana ...nu ceva anume, dar ii tot cantam/lalaiam diverse.. Plus ca radioul din camera lui mergea mai tot timpul, in surdina, pe  un post cu muzici lente si frumu.

Intr-o buna zi, in parc, cand era usor marait, Otilia (mama de Vladut) i-a cantat ce-i canta baiatului ei cand acesta era indispus... Si asta a fost "Un motan cat un pisoi"...de pe cutiuta muzicala numarul nustiucat...

Si asa tare i-a placut copilului ca mi-am dat seama ca ar fi cazul sa invat si eu ceva cantecele de copii... Cum nu ma ajutau prea mult neuronii si uitam si linia melodica si versurile..am invatat UN cantecel. Exact cel mentionat mai sus.  Incet -incet l-am invatat toti (adica si Andrei si Diana) si Andrei Jr era super incantat de el. 

Cantecul asta era asul din maneca de cate ori nimic altceva nu functiona... I-l cantam la adormire (si puneam si cd-ul cu el), in masina, in parc, la schimbat, oriunde il apuca vreodata vreo stare de nemultumire si de agitatie si se calma ca prin minune. Si radea. Si se uita fix la combinuta (atunci cand se auzea si cd-ul). 

Apoi, incet incet, am trecut si la "Azi Grivei e manios"...si i-a placut si asta... Si usor usor am ajuns sa adormim pe cd-ul mentionat... 

Pana intr-o zi, cand am vazut ca nu prea mai reactiona asa cu bucurie ca inainte, asa ca am trecut pe un cd cu clasic, muuult muult indragit rapid de el.

Serile trecute se agita de mama focului in loc sa se lase cucerit de Mos Ene.. 

(ALTA PARANTEZA: de cand merge si descopera ce-i in jur, seara e mai greu cu adormitul, caci il apuca dorul de jucarii, de cd-uri, de combinuta, de rulourile de la geam, de usa, de tot ce e in jur...si ar vrea sa mearga la ele, sa se joaca si nu sa doarma... Dar, despre asta intr-o viitoare postare iNCHID PARANTEZA)..

...asadar..ce-mi vine mie si-i schimb cd-ul si-i dau drumul pe cutiuta muzicala...cea ascultata si ras-ascultata inainte... Ce credeti? Copilul se potoleste brusc si ramane cu ochii lipiti de cutia de unde vine muzica (a se citi: combinuta). Dar nemiscat, va jur! Pe spate, cu bratele deschise, cu palmele ridicate si cu degetele rasfirate...de fapt..ele, degetele, erau singurele care se mai miscau..din cand in cand... AH! Si genele, caci mai si clipea uneori :). Reactia la cele doua piese de care v-am zis mai sus a fost bestiala: a inceput sa rada la ele si se uita la mine si parca-mi zicea "Mai, mami, astea-s cantecelele alea pe care mi le cantati voi cand eram bebeu si ma mai apucau nervisorii!!! Dadadada, zau ca le recunosc si, mai mult, acum stiu si eu ce-i aia catel si pisoi si soricel....oooohhooo...ce bine..ce mare sunt, ce bine inteleg!...."

Ca sa nu lungesc foarte mult...a adormit pe aceasta muzica... 

Iar eu iarasi am avut revelatia ca bebe nu mai e bebe, ca bebe e un baietel...mic inca, e drept, dar baietel deja...

Dragul nostru Andrei!!!! :)

Ghicitoare...

Uitati-va cu atentie la aceasta...chestie ...si incercati sa ghiciti ce este.

Sunt sigura ca n-a fost greu sa va dati seama (macar dupa ambalaj, care este vizibil) ce este...mai exact ca este o Eugenie. Credeti ca asa am cumparat-o? Nope! Asa a ajuns dupa ce tanarul Andrei a insfacat-o de pe masa din bucatarie si a luat-o sa i-o duca lui Tati....

Daca va intereseaza cum a transportat-o...iata metoda:

Va dati seama ce fac dintisorii aia pe noi, cand il apuca accesele de iubire???

Liebster award pentru blogul meu! Multumeeesc :)

Am primit acest premiu de la Angie ,  multumesc pentru gand, pentru lectura blogului meu, pentru premiu!

Nu stiu foarte multe despre premiul acesta, dar important este ca un om din Virtualia asta in care ma plimb si in care imi astern gandurile, s-a gandit la mine si m-a citit cu placere. Iar asta ma onoreaza, chiar si cand nu primesc premii, darmite cand am mai si primit "recunoastere".

Iar pentru blogul meu acest premiu este de bun augur, pentru ca abia am deschis pravalia aici, iar parte din cititorii blogului vechi i-am pierdut...

Ce stiu despre premiu este ca se adreseaza blogger-ilor cu mai putin de 200 de subscriberi si este o modalitate de a-i face ceva mai cunoscuti altora.

Ca, atunci cand primesti acest Liebster, ai niste reguli de respectat..asa ca le voi respecta si eu.

 So...regulile sunt:

Care sunt regulile?

1. Numeste si multumeste persoanei/blogului care ti-a acordat premiul;

2. Scrie 11 lucruri despre tine, ca daca tot ne-am imprietenit prin intermediul blogului, trebuie sa ne stim mai bine, nu?

3. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat și formulează un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi;

4. Nominalizeaza 9 bloggerite pe care le admiri si care au mai putin de 200 de followers si premiaza-le;

5. Anunta-le acest aspect pe pagina lor.

De multumit am multumit, asadar pot trece la raspunsuri...

11 lucruri despre mine..hm..Pai sa incepem asa: sunt o oama de 39 anisori de pe Pamantul asta, mama de baiat in varsta de 1 an si doua luni...Sunt o norocoasa in ceea ce priveste prietenii pe care-i am, nu sunt multi, dar sunt speciali. De altfel prefer intotdeauna calitatea, nu cantitatea. Poate doar la mancare le prefer pe amandoua (dar imi permit, caci am 54 chile!). Imi plac delfinii, cainii, caii, cartile, muzica, vinul rosu, Kenzo, albastru, mancarea buna (aaaa..am mai zis asta, nu?), mirosul de cafea neaparat la ibric! Mai presus de orice imi place marea sau oceanul- totul este sa fie si o plaja pe langa.  Daca n-ar trebui sa platesc facturi, asadar sa am job, as scrie. Nu imi place iarna- desi sunt nascuta in miez de ianuarie. Cred ca tot ce ni se intampla nu este degeaba, cred ca intamplarea nu este intamplatoare cu alte cuvinte... Cred in instinctele mele si, de cate ori le-am ignorat, s-a dovedit ca a fost o idee proasta!

Am zis mai mult de 11, nu-i asa?? :)

1. Ce te face fericit(a) intr-o zi obisnuita?

Lucruri mici, dar foarte importante pentru mine: o privire calda, un zambet, o incurajare, o imbratisare..dinspre cineva aropiat.

2. Care este persoana care-ti alina nelinistile?

Sunt greu de linistit, cand ma apuca...asa ca eu sunt singura care reusesc sa ma potolesc. O fi bine..o fi rau...nu stiu.

3. Ce invat de-al tau crezi ca are si dezvat?

 Fumatul.Nu comentez mai mult...

4. Ce trasatura din caracterul unui om apreciezi cel mai mult?

Sinceritatea. 

5. Cum te relaxezi?

Mai bine zis cum ma relaxam..pentru ca, in ultima vreme nu mai pot face niciunul dintre lucrurile pe care le voi insira mai jos...Ma relaxam sofand! Pe bune, cand nu eram in apele mele ma urcam in masina si-o luam incotro ma ducea drumul...fie prin oras, fie in afara... Sigur, nu va ganditi ca faceam asta in mijlocul unei zile din timpul saptamanii...Nuuu...Noaptea!

Apoi mai era una: stateam si cate-o noapte intreaga sa vad filme. Sau cate-un weekend intreg...E o alta lume, ies din lumea reala si ma mut cu totul in filme.

A treia metoda de relaxare este dansul. Zbor din capul meu in muzica si ma pierd si ma regasesc si iar ma pierd. Nu dansez pentru ochii care ma vad, dansez pentru mine, pentru ochii de dinauntrul meu! Si, da, cica asa dansa si bine :)

6. Ce faci atunci cand esti foarte, foarte suparat(a)?

In 99% din cazuri..sun o prietena . In orice caz, in ultima vreme am decis sa nu-mi mai pierd energia si timpul pe suparari. Asa ca nu ma poticnesc in ele, nu raman blocata pe loc din cauza lor, merg mai departe si stiu ca au si supararile rostul lor..si invat sa traiesc cu ele ca fiind un "ceva" dintr-un agrenaj complet care pune in miscarea viata noastra.

Pana la urma si supararea este o emotie, iar emotiile ne arata ca suntem INCA vii :)

7. Ai un scriitor roman preferat, sau vreo 2-3 daca nu te poti hotara la unul singur?

Nora Iuga, Mircea Cartarescu, Camil Petrescu. 

8. Cea mai buna distractie cu prietenii care ar fi?

Oh, una simpla, simpla! Statul la povesti...la filme..la barfe..la o cafea la ibric si (cam multe) tigari...Din astea...

9. Ai (in plan) copii?

La categoria copii n-am functionat pe baza de plan. De fapt, nu prea functionez eu pe baza de planuri, in general! Am un copil, un baietel. Andrei Stefan, 1 an si doua luni. N-a fost neaparat in plan, dar a fost primit cu mare surpriza si bucurie. Si cu MARE IUBIRE!

10. Atunci cand altcineva este nedreptatit preferi sa ignori si sa nu te bagi sau reactionezi?

Din pacate cam reactionez. Spun din pacate pentru ca nu o data mi s-a intamplat sa ma trezesc bruftuluita ca m-am bagat taman de persoana careia i se facea respectiva nedreptate. Si-atunci...am ajuns sa ma intreb de ce n-oi sta eu cumintica, in banca mea?! :)

11. Crezi ca greselile se repara?

Cred ca " a gresi" este ceva extrem de relativ...asa ca mi-e foarte greu sa dau verdicte in zona asta. Totusi, mergand pe ideea ca ajungem (vrem nu vrem) sa definim la un moment dat, conform criteriilor noastre (adica extrem de subiectiv!) ceea ce "e bine/nu e bine"....ceea ce e gresit/nu e gresit...hm....nu, nu cred ca se repara. Nimic din ce facem sau din ce nu facem nu dispare pur si simplu...toate raman asa cum s-au intamplat...nu exista un burete magic cu care sa stergem tabla intamplarii vietilor noastre.

Nu cred ca se repara, dar cred ca putem face astfel incat ele sa devina mai putin grave/importante pentru cei carora le-am gresit. Si mai cred in puterea magica a iertarii cerute din suflet, nu cu falsitate sau din datorie.

Si acum...cele 11 intrebari pentru bloggeritele pe care le voi alege...

1. Ce preferi: aur sau argint?

2. Care-i cea mai mare nazbatie facuta in copilarie?

3. Care-i locul unde ti-ar placea sa traiesti?

4. Ai un produs cosmetic fara de care n-ai rezista mai mult de-o saptamana?

5. Cand ai dormit ultima oara la pranz?

6. Numeste 2-3 superstitii- daca ai asa ceva.

7. Cand i-ai spus ultima oara cuiva "te iubesc"?

8. Daca ai putea sa schimbi epoca in care traiesti- ce epoca ai alege?

9. Care-a fost cea mai grea alegere/incercare din viata ta?

10. Mare sau munte...ce preferi?

11. Dulcele preferat.

Ma gandesc putin si revin cu nominalizatele/premiatele mele... Va fi cam greu, caci am lipsit din zona bloggerilor anul in care am stat cu bebe, dar..cred ca ma voi descurca... Si sper ca si ele sa intre in joc :)

Iata si pe cine premiez:
Ana 
Mikidos
Printesaurbana
Catalina

Andrei de februarie

Uneori ne jucam de-a "unde-i mama? aaaa..in cosul de rufe!"

Alteori ne apuca amorul si muscam cu mare pasiune si iubire :)

Si..cateodata...ne trezim ca adultii au pus tot felul de perne pe noi, dupa ce ne luptam o vreme cu pernele..renuntam si ramanem usor visatori... :)

Dor

Mi-e dor sa scriu scrisori, dar sa le scriu pe hartie speciala, pe care s-o impaturesc si s-o culcusesc in plic. Sa lipesc apoi plicul si sa-i pun un timbru pe el..si-apoi sa bat cu piciorul strazile in cautarea unei cutii postale in care sa depun misiva. (Chiar asa..oare mai exista cutiile alea, parca galbene erau, amplasate pe trotuare?? )

Mi-e dor sa trimit vederi, din vacante, catre cei ramasi acasa... Sa ma opresc in fata standului cu vederi, sa aleg indelung, sa astern apoi cateva cuvinte de salut si sa zambesc ideii ca undeva...cineva...se va bucura ca mi-a trecut prin gand.

Mi-e dor de scris cu stiloul, o ustensila care nici macar nu mai exista in casa... 

Mi-e dor sa verific cutia postala in asteptarea unor scrisori sau vederi. Mi-e dor de emotia aia pe care-o simti cand deschizi cate-un plic...ce contine, ce scrie, ce ilustrata este, cine..cine si-a rupt cateva minute din viata ca sa-ti scrie frumos..de mana..din suflet?...

Da, intr-o era a internetului si a mailului si a messengerului si a Feisbucului, mie mi-e dor tare tare de scrisori. 

Cred ca nici macar n-as avea cui sa le mai scriu...in afara de Oana din Canada, toti imi sunt prin preajma... 

Voi mai primiti scrisori? Voi mai scrieti scrisori? Voua nu va e dor de ele??!!!??

Despre somn..in miez de zi :)

Poate va aduceti aminte ca va povesteam candva despre trezirile de peste noapte ale lui Andrei. Treziri de multe, foooooarte multe ori, pe noapte. Acum, cand chestia asta numita somn s-a mai reglat, revin cu povestea intreaga ca sa inteleaga toata lumea de ce la ora actuala 1-maxim 2 treziri peste noapte mi se par parfum de roze... :) 

So...primele luni de zile bebe a dormit pe mine. 98 % din somnul lui a fost pe mine! Avea problema aia cu datul afara (un reflux confirmat prin eco la cateva luni), asa ca imediat ce-l asezam pe o suprafata plana incepea datul afara si, evident, neplacerea creata de usturimea pe esofag il facea sa se trezeasca. Am incercat tot ce ne-au zis medicii de la diverse siropuri pana la cartile adaugate sub saltea, ca sa-i fie patul inclinat, dar degeaba. Ma rog, nu vreau sa intru in detalii caci au fost luni foarte grele pentru toti trei din casa. Cert este ca in acele luni, daca il asezam undeva, in maxim 20 minute era treaz si plangea..nu se oprea decat in brate. Solutia a fost dormitul cu el pe mine, cu doua perne maaari in spate, adica pozitia semisezand cu copil pe mine :) Cu toate riscurile asumate: respectiv..copil care se va obisnui in brate si nu va dormi never in patutul lui.... 

Cand a mai crescut putin, adica dupa vreo 2-3 luni, eu am dormit impreuna cu el..caci dadea in continuare afara mare parte din ce sugea..si, dupa cateva episoade care ne-au speriat zdravan, am decis ca e bine sa fie supravegheat indeaproape... Din nou am auzit ca "pfoooa, nu o sa-l mai poti pune in patutul lui niciodata" si altele asemenea...

Am dormit impreuna pana pe la 5 luni si ceva... Ne asezam in patul mare, eu intinsa langa el, el cu ochii fixati in ochii mei...pana il vedeam ca-i cad ochii in gura de somn si adormea... Trezirile erau frecvente si atunci..caci de cate ori ii venea laptele inapoi, se trezea plangand... Din fericire adormea destul de repede la loc... Si eu, caci eram bucati de oboseala...

Apoi.. intr-o buna zi..l-am pus in patut. Sigur ca si pana atunci mai statuse in patut, dar nu dormea in el.. Doar se uita la carusel...sau la protectiile de patut.. In orice caz ideea este ca a functionat si a inceput sa doarma singur in patut. Nu, nu adormea singur acolo, il adormeam si-l puneam adormit acolo. Dar tot era o realizare, caci nu mai stateam cu grija ca-mi cade din pat sau ca ma trezesc ca ajung peste el, in timpul noptii, fara sa ma prind..  Dar asta nu a insemnat ca s-au incheiat trezirile de peste noapte...

Desi peste noaptea mai primea doar o data tzitzi, el continua sa se trezeasca in repetate randuri. De ce? N-am inteles foarte clar niciodata. Nici nu ne-a putut spune vreun medic de ce... Ca era caldura (era deja vara si fierbeam in casa chiar si noaptea), ca erau dintii, ca era refluxul care inca-i mai expedia lapticul inapoi...Dumnezeu stie! Cert este ca pana la 10 luni Andrei s-a trezit foarte des peste noapte. Daca eram norocosi se trezea de 2-3 ori, daca nu...se trezea si din ora in ora... Plans care se ostoia doar in brate. 

La 10 luni (adica fix in noaptea de dinainte de-a face 10 luni) a dormit fara intrerupere. Dimineata, cand ne-am trezit, am dat fuga in camera lui caci ne panicasem. Pe bune! 

Acum are 14 luni...adica sunt 4 luni de cand se mai trezeste noaptea maxim de 2 ori. Cel mai des doar o data. Sunt nopti in care nu se trezeste deloc. Si asta desi acum este in mijlocul unei eruptii dentare de toata frumusetea.

Il culcam pe la 21...si se trezeste in jur de 8.30...Asta cand doarme "intreg". Cand se trezeste...are o prima trezire intre 12- 1 noaptea....iar a doua (daca este) e pe la 5-6 dimineata... 

Din fericire trezirile astea sunt foarte scurte..adica, de cele mai multe ori, il intind inapoi in patut..il mangai pe spate si adoarme la loc rapid.. Doar rar il mai scot si-l tin putin in brate si abia apoi il "depun" iar... Si mai rar (si asta doar la trezirea dinspre dimineata) este foooarte vioi (adica nu plange, doar se ridica in picioare in patut si este foooarte treaz) si atunci il las in patut unde isi face cele nshpe tumbe si arunca perna peste patut si trage de paturica si vorbeste cu el sau cu chestiile din jur ...vreo 30-40 minute..dupa care adoarme singur la loc. Dar in timpul asta trebuie sa ma vada acolo, asa ca ma intind pe canapeaua de langa patut, trag patutul langa ea si ii tin o mana printre gratii pana isi face damblaua de joaca matinala si adoarme la loc.. :)

Ca o concluzie a acestui rezumat pe tema somnului: n-am avut niciodata genul de copil despre care sa putem spune "aaa..pai si-a baut lapticul, il asezam in patut unde adoarme singur!". Da, a fost foarte greu, mai ales primele luni.  Da, au fost seri in care ma apuca groza numai la ideea ca vine noaptea si IAR nu o sa dorm... Da, m-am "vaitat" de jur imprejur sperand ca o sa aflu o solutie pentru asta. Da, au fost momente in care, terminata de oboseala, ma revoltam pe toata situatia asta si pe medici si pe tot ce misca in jurul meu :). Acum...acum a trecut... 

Nu stim nici pana la ora asta de ce se trezea asa de des!?. 

Dar stiu ca, dupa ce greul acela a trecut, uitandu-ma in urma am cald in suflet si gol in stomac cand imi amintesc cum dormea pe mine (Doamne, ce mic era!!!!)...sau cum adormeam nas in nas cu el, in patul mare...sau cum ma cauta prin pat in somn si se trantea cu fata pe burta mea sau ma lua de gat (asta acum doua luni cand a fost bolnav si am dormit cu el ca sa fie sub observatie). 

Si, da, prima oara cand l-am lasat noaptea in patut si chiar a dormit m-am simti cumva....banuiti cum :)..si mi-am zis ca o mama usor nebuna "adica nici macar nu-mi simte lipsa de nu plange??" Evident ca nu-mi doream sa planga, dar era cumva...cumva...ca si cum deja incepuse sa creasca... Si, da, normal ca el chiar creste...si ca eu chiar stiu ca intr-o zi o sa ne dea reject cand o sa vrem sa-l luam in brate... si ca o sa ne spuna sa nu-l tinem de mana cand il ducem la scoala ca rad baietii de el, ca el e baiat mare..etc-etc..

Dar...din fericire..pana la zilele alea mai e destul!!!

Un destul care (STIU!) va zbura intr-o clipita, dar...destul..totusi...

SLASH la Sala Palatului si-un copil cu o matusa acasa..

Recunosc, inceputurile mele in ceea ce priveste trupa Guns au fost marcate de o simpatie pentru Axl. Abia apoi, dupa vreo 2 anisori, am inceput sa ma uit mai cu atentie la Slash, sa-mi deschid urechea acordurilor de chitara pe care le scotea omul cu palaria lipita…si de-atunci am inceput sa-l consider pe Slash mult mai important decat Axl. Si, da!, cand spun Slash imaginea care-mi vine in cap este o claie de par negru cret, cu o palarie lipita de ea, cu niste ochelari de soare pe nas si cu o tigara in coltul gurii.  De la balcon, unde-am stat, n-am vazut daca a avut tigara (cred ca n-a avut-o!  ), dar am vazut camasa lui in carouri-fara maneci, bratele super bine facute (pentru care l-ar invidia pana si Arnold  )si la fel de bine tatuate precum si..evident!..palaria si claia de dedesubt!

Noi am mers dupa deschidere, iar Slash a inceput exact la ora anuntata. 20.30. Adica a facut fix invers decat face ex-colegul lui, Mr Axl, cel renumit pentru oribilele lui intarzieri. Asta mi-a placut tare-tare. Si tot tare-tare mi-a placut cum au aparut pe scena…adica cei din trupa in fata, iar el- la inceput- mai in lateral, fara sa eclipseze colegii de trupa.  Ceea ce mi se pare normal- dat fiind faptul ca omul e chitarist nu vocalist, dar si o dovada de mare bun simt, dat fiind faptul ca biletele s-au vandut in mod cert multumita numelui sau, nu trupei. (desi trupa este super beton, pe bune!!!).

De altfel cel care-a dialogat cu publicul a fost Myles Kennedy, el a multumit in nenumarate randuri celor din sala, el i-a prezentat pe ceilalti de pe scena…

Mi-a placut tot concertul, chiar daca pe alocuri am auzit prost (nu stiu daca a fost din cauza ca eram la balcon sau asa s-a auzit si jos..  ). Piesele, asa cum era si normal, au fost “de-ale lor”- ceea ce mi s-a parut absolut normal dat fiind faptul ca acest concert a facut parte din seria concertelor de promovare a albumului “Apocalyptic Love”. Dar au fost si piese Guns(“Nightrain“, “Civil War“, “Rocket Queen“, si piesa lipita de sufletul meu “Sweet Child O’Mine“.), ceea ce nu m-a deranjat deloc, mai ales ca Myles Kennedy are o voce super faina, as spune ca mai buna ca a lui Axl. Trupa, The Conspirators, nu m-a dezamagit deloc.

Slash a avut super solouri de chitara, a aparut si chitara double neck, a fost PERFECT!

Despre atmosfera din sala…hm..ce sa va zic.. La prima vedere mi-a placut. Adica faptul ca tot parterul Salii Palatului era in picioare cand au intrat oamenii pe scena si ca in picioare au ramas pe tot parcursul concertului…mi-a placut. De ce zic “la prima vedere”? Pentru ca, pe durata concertului, nu mi s-a parut ca era chiar publicul entuziast pe care l-am vazut la alte concerte rock. Am avut senzatia ca in sala erau mai degraba fani Guns, dat fiind faptul ca pareau ca invie la piesele Guns, in timp ce la restul pieselor aplauzele se opreau foarte repede. A fost un super solo al lui Slash care n-a scos aplauzele la care ma asteptam eu… Ma rog, feelingul meu a fost ca se putea un public mai bun. Poate ca asa s-a simtit de la balcon, poate ca jos, printre cei de acolo alta era atmosfera..nu stiu… Langa noi, cu exceptia unui grup de tinere entuziaste (imbracate cu tricouri Guns!!) care s-au batait nonstop…restul erau calmi, pe scaune, cel mult miscau cate-un picior pe ritm. Sala plina, majoritatea tineri sau foarte tineri: langa noi erau doi pusti, un baietel de vreo 4-5 ani, o fetita de vreo 8-9..care-a filmat TOT concertul cu telefonul mobil )

Sincer cred ca mi-ar fi placut mult mai mult daca era vara si daca eram afara… poate m-am invatat eu prost, adica m-am obisnuit ca la concerte rock sa merg in aer liber…deh!  

Haioasa a fost partea de final…adica bisul…chiar ma intrebam daca cei din sala vor fi in stare sa-i readuca inapoi.. Bine, drept e ca nici nu s-au lasat mult chemati (s-or fi prins ca daca asteapta prea mult fuge lumea din sala??).. Vine Slash, cel putin vorbitor, la microfon “Mai vreti o piesa?” “Daaaa”-urla sala... “OK” zice el  si…da-i cu Welcome To The Jungle. Apoi ne-au cantat si Paradise City.

Finalul special…tunurile de confetti au impuscat Sala Palatului. De fept, pe cei din sala. Asa de puternic incat au ajuns pana si la noi  Aratau foooarte misto hartiutele alea plutind/zburand prin luminile colorate.

Ah, ca tot am zis de lumini, foarte misto jocurile de lumini. Si fundalul din spatele trupei- doua diavolite rosii cu forme apetisante 

Sigur ca a venit si momentul de final…s-au adunat la un loc, s-au aplecat in fata publicului si apoi…si-au aruncat betele (tobarul) sau penele de chitara (Slash) printre spectatori… De altfel era sa se lase cu accident: doua fatuci dintr-o loja gata-gata sa cada din maieuturile lor, intinzandu-se dupa un bat..

Per total..o seara super reusita...  

Iar acasa ne astepta un tanar jumate' adormit care isi alergase (vreo doua ore) matusa prin toata casa  . Multumim si pe aceasta cale matusii

1 an si 2 luni. Ieri!

Andrei se dovedeste a fi un mic fricos la mers. Asa credem/zicem noi. Desi merge super ok si singur, cand NU se prinde….atunci cand isi da seama ca a facut pasii fara sustinere, se lasa repede in fund sau in 4 labe sau (in cel mai rau caz) se sperie si pica. In weekendul asta, parca simtind ca a mai crescut cu o luna, a avut cateva tentative de mers singur…reusite si mult laudate de noi. (ca asa am citit ca e bine sa-l laudam ca sa capete incredere in el).

Daca la mers nu stam stralucit, la vorba suntem in cealalta extrema. Vorbeste de numa’! Si cand spun vorbeste ma refer la cele cateva cuvinte pe care chiar le foloseste pentru a denumi obiecte/chestii.

Primul in top este APA…pronuntata fie apa (f rar!), fie mapa sau bapa. Aude apa la robinet, o ia la picior catre zona de unde o aude spunand nonstop “bapa, bapa, bapa”… Aude dusul..da-i cu bapa-bapa…Vede sticlele de apa plata..da-i cu bapa-bapa…Vede poze in carti (reclamele la apa plata) iarasi da-i cu bapa…se opreste la usa de la baie si tot bapa-bapa..Si lista ar putea sa continue, dar zic sa ma opresc aici cu enumerarea!

Al doilea este CACA. Spus in doua feluri. O data foarte clar si categoric cand anunta ca a facut sau ca va face respectiva "chestie". Al doilea mod este cel in care denumeste diverse obiecte a caror denumire nu o poate pronunta bine..asa ca..porcusorul roz este caca, cartea este caca, revistele sunt caca, vasul de wc este caca… etc-etc

Mai are “uf” –cand pune mana pe teava de la calorifer si stie ca aia frige…sau cand pune mana pe sertar si stie ca s-ar putea sa-si prinda degetele..sau cand se joaca la usa si stie ca s-ar putea sa isi capseze mana…

In rest..clasicele papa- pt mancare, tata, mama…

A incercat de cateva ori si cucurigu, sau ihahaha….plus alte onomatopee… dar pe astea nu le pun la socoteala.

Vesnicele DA-I/DA-I/DA-I… cand vrea ceva. Si TeTeTe..care cred ca-i un fel de uite. Ah! Si un fel de GATA- care-i pronuntat “Ata”….

Ii face pusi lui Tati cand mergem la somn: isi duce mana cu palma la gura, isi pupa palma zgomotos si incearca sa trimita si el in aer pupatura…

Este sociabil –in continuare- cu copii in parc.

La jocurile din parc…este fan leagan, dar nu doar leagan, adica nu mai poti sta la nesfarsit acolo ca incepe sa intinda mainile sa-l dai jos si sa mergeti…Incearca sa se catere pe topogan..pe partea alunecoasa..evident!! Gaseste si-si baga degetele in tot ce inseamna surub, gaura, asa cum facea si pana acum…Vrea la iarba, la zapada, la pomi, la …tot ce e in jur. Cand o merge singur cre’ ca o sa facem jogging de jogging….Nu sta mai mult de cateva secunde intr-un loc!

Dar..a devenit foarte atent la carti. Isi ia cate-o carte de-a lui sau cate-o revista de-a noastra si vine cu ea la tine…sa “citim” impreuna… si daca stai si-i spui aia-i tanti, ala-i nenea, aia-i gaina, etc-etc…staaaaaaaaa….muuuult si le studiaza. Again and again and again…

Mananca. Tot. n-a fost o chestie din care sa-i dam si sa nu ia. Inclusiv ciorbita a la grec facuta de Diana. Sau tarta cu fructe. Sau chifteluta de vita (putin, da! Nu i-am dat mult!). se uita la noi cand mancam si vrea si el. Tot ce vede la noi …

Isi hraneste iepurasul, leul, ursul, cu canita lui… sau pe noi. (zilele trecute m-am trezit ca, in timp ce radeam ca nu mai stiu ce ghidusie facuse, mi-a infipt cana lui direct in gura! )
De altfel si jucariile pe care le rontaie ti le da si tie sa le rontai. Adica se opreste din ros cate-o chestie, se uita la tine in ochi si iti intinde obiectul direct catre gura. Adica "hai, ia si tu sa vezi ce bun este!".

Manaca cu mana bucatele mici de papa… In continuare e usor cam haplea, motiv pt care nu ii poti da bucata mai mare de mancare sa muste singur..tre’ sa controlezi cat musca..altfel te trezesti ca musca ditamai bucatasi o insfaca in gura, iar apoi, cu gura inca plina, tot mai vrea… plus ca vrea sa ingita seminemestecat..ca un curcan..si se ineaca..

Aici tre' sa mai lucram...caci efectiv nu stiu cum sa-i mai explic sa ia cate putin din mancare.. Uneori ma trezesc intrebandu-ma daca nu cumva ii dau prea putina mancare, caci parca e mereu infometat :)

Mesele lui, momentan, arata asa: laptic la trezire -dupa care, de obieci mai baga o tura de somn. Apoi masa de fructe + suc de fructe. P ela pranz legumele cu carnita si ceva desert..eventual baga si compot. O gustare pe la 16...de cele mai multe ori gris cu lapte -este fan gris cu lapte!!! Si inca o gustare cu iaurt si branzica si ceva fruct pe la 19-20... La culcare avem bibi culapte si cereale. Singurul moment in care ii dau cereale, de altfel.

Acu', ca am zis programul complet, pot sa trec la cel mai important lucru: este un copil fericit- sunt sigura de asta...pentru ca se vede pe el!! Si ne face pe noi sa fim niste parinti fericiti. Si ne naste pe dinauntru stari de bine si de zambet cum nu va pot spune.... :)

Casa noua

Sunt nevoita sa ma mut in casa noua...adica de pe wordpress ma mut aici, pen' ca acolo nu am acces de la job. Si, cum singurul loc unde as mai apuca si eu sa scriu una-alta, este la munca..trebuie sa ma adaptez. Regret ca las in urma toate acele postari, voi face eu cumva sa le aduc aici (inca nu stiu cum---dar am impresia ca se poate cumva...). Pana atunci..ne auzim/citim pe aici! :)