Femeia, Oltcitul, Tv-ul si pastiluta roz de dupa.

Anul de gratie 2001. Parasesc jobul home office, in favoarea unuia pe sales B2B, intr-o firma care isi avea sediul la aprox 25 km de casa mea.. Mai exact aproape de Otopeni. Pentru cine nu stie sau nu isi aduce aminte, doresc sa spun ca de la Baneasa pana la podul Otopeni erau doua benzi pe sens, nu cate sunt acum; nu era niciun pod; nu exista nici Mallul din Baneasa, implicit nu existau prea multe mijloace de transport. Mai eaxct era unul singur: autobuzul 783, expressul ala care pleca de pe la Unirea si mergea pana la aeroportul Otopeni.

Asa ca..se cerea o masina. Urgent. Adica foarte urgent, caci pricepusem rapid ca a schimba nshpe mijloace de transport pana la munca nu e deloc visul vietii mele!!(luam un tramvai, apoi un metrou, apoi 783..Iara asta trecea din 15 in 15 minute, so..daca ratam la minut, dardaiam pana ma lua benga in statie la Piata Victoriei)
Am socotit eu ce-am socotit si am ajuns la concluzia ca tot ce imi pot permite este un Oltcit. Ca, nah, pe vremea aia eram fata mai desteapta ca acum si nu aveam credite, carduri de credit, etc. Si nici nu suportam ideea. De altfel, cred ca nici nu prea aparuse moda asta cu nshpe carduri credite/credite caci bancile nu intrasera in forta cu toate produsele lor smechere si imbarligatoare.:))
Asadar am cumparat un Oltcitache pentru fabuloasa suma de...300 usd :)
Acuma, nah, nu va imaginati ca m-am dus sa vad masini si sa decid singura ce imi cumpar, caci eram (si sunt!!) complet pe langa subiect. Evident ca am mers cu un mecanic, omul era -parca?- si proprietar de Oltcit (cum il chema oare..??!?!?!). Stiu ca isi avea un atelier auto si cred ca si casa pe undeva prin Colentina..(ohoo...de cate ori am batut eu drumul acela..in anii ce au urmat...)

Frumos. Era decembrie. Afara...nu, din fericire nu ningea linistit..desi, cine stie, poate ar fi fost bine...
Am mers la Udriste, am facut actele de vanzare cumparare...Si am luat-o frumos catre munca. Mandra posesoare a unui Oltcit alb. Era aproape ora pranzului, asa ca nu am mai avut mult de stat la birou. Abia asteptam sa ma car acasa, pentru ca aveam planuri mari in seara aia.
Cand termin munca imi sun o prietena si o adun de la munca ei (mai stii..A??:))))..) ca sa mergem impreuna sa imi cumpar si tv..(eram proaspat mutata..). Daca e bal, apoi bal sa fie!!:)
Ajungem la Unirea, cumpar si televizorul. Doar ca asta nu incapea in portbagaj, eu habar nu aveam sa rabatez bancheta (cred ca se rabateaza, nu??), il bag cu chiu cu vai pe bancheta din spate...(incercati sa va imaginati asta?? Stiti ca la Oltcitache sunt doua usi...si un tv din ala cu tub, ca in 2001, are ceva volum..Si eu, dupa cum ma stiti, am niste dimensiuni, ma rog, nu-s foarte mare si deloc solida...pe vremea aia cred ca eram la xs :)). Ma rog, am reusit!! FARA CUTIE. Aia nu intra din nicio pozitie:))
(nu ma credeti voi, dar..intr-o viata anterioara.. sigur am fost foooarte blonda..)
Si plecam catre zona unde stateam. O luam frumusel pe Calea Calarasi, eu happy, bagam picuiorul in pedala cam cat imi permitea noua achizitie. Cantam fericite in masina (sigur ca aveam si muzica, pai cum altfel!!??)...cand, deodata, izbucneste o flacara. In fata parbrizului. Adica in fata mea. In timp ce conduceam. Flacara, nu flacarica mica..bai, nene, foc!! Care tasnea de sub capota...care facea in masina un fum inecacios si negru..Am oprit instant, nu o sa uit veci pururi ca era aproape de Piata Muncii...Foarte aproape...
Creierul mi-era blanc. A. a zis ceva. Nu mai stiu ce, dar stiu ca a luat-o la picior catre Agip (era, pe atunci un Agip la Muncii) ca sa ceara un extinctor. Nu, eu nu aveam. Nici nu cred ca era legea asta pe atunci..iar mie nu-mi spusese nimeni ca Oltciturile ard asa frumos..
Masinile parcate de-a lungul strazii..cu botul spre bordura si cu portbagajele/rezervoarele catre strada, adica fix catre masina mea care ardea ca un foc de tabara.
Eu nu ma miscam de langa ea, cred ca imi iesisera ochii din cap uitandu-ma la...da, exact, la televizor!! Caci, nah, pricepusem ca masina s-a dus in ma-sa, chiar in ziua in care am cumparat-o, dar nu acceptam ideea ca si televizorul va avea aceeasi soarta...:))
Asa ca, in timp ce un nene urla la mine sa ma dau mai departe caci poate bubuie si o sa zboare bucati din mine..eu urlam la el ca pana nu scoate cineva tv-ul meu cel nou de pe bancheta din spate, eu nu ma misc de langa ea.
Cred ca am fost convingatoare (oare aveam fata de nebuna??), caci l-a scos.

Imi mai amintesc ca prin ceata ca...
-am plecat de langa ea
-cineva striga la mine (dintr-un balcon) sa o mut caci e fix in fundul masinii lui si nu vrea sa ii explodeze masina lui din cazua mea. Eu strigam la el ca-i dau cheile si n-are decat s-o mute el.
-A. a venit fara extinctor..aia din Agip nu i-au dat , cica erau pe inventar si nu puteau fi scoase din benzinarie:)))
-Cineva a chemat pompierii
-cineva arunca galeti cu apa pe capota si pe bord, altcineva urla la "primul cineva" sa nu mai arunce apa...
-un tramvai oprise si toti calatorii erau lipiti de geamuri...
...
La un moment dat, habar nu mai am cum, focul a fost oprit.
Usor- usor spectacolul s-a incheiat, oamenii au plecat pe la casele lor...
La un alt moment dat, muuuult mai tarziu, au aparut si pompierii.
Care au fluierat a paguba, au scris cateva hartii si mi-au spus "Sa va duceti la o biserica, poate va cititi un acatist" (da, asa ma gandeam si eu, ce-are ...cu prefectura?!)
A venit si mecanicul cu care o cumparasem...si i-am zis sa o ia la el, caci nici nu vreau sa imi amintesc ca as fi avut masina aia vreodata,,,
Si tatal prietenei cu care eram. Care ne-a imbarcat in masina lui pe amandoua. Cu TV cu tot, desigur:))

Ultimul lucru pe care mi-l aduc aminte este canapeaua de la ei de acasa, paharul cu ..ce era?whisky cred? Si un distonocalm. Roz. :)))
La vie en rose...cum altfel..:)

La cateva zile, intr-o frumoasa seara de vineri, in timp ce trageam niste haine pe mine sa ies printr-un club si tv-ul (cel salvat!) vorbea singur orin camera...am auzit "o masina a ars pe calea calarasi.." Era sa inghit rujul, caci am vazut imagini cu,ah,well,da,fix cu mine...si cu Oltcitache.
Le-au vazut si ai mei părinți, ocazie cu care au aflat si ei ce le-a pățit odrasla. Caci nu, ea.nu considerase ca e cazul sa ii anunțe...

(daca va intrebati ce s-a intamplat cu masina aia...dupa ce am depasit trauma:)) am vandut-o. Nu de alta , dar mi-am luat alt Olcit:)))..Da, stiu, nu ma lasam..)

Comentarii