My love-hate relation..

Stiti genul ala de copil care alearga, se suie pe case, in copaci, se da peste cap cu leaganele, se agata cu picioarele de bara (de batut covoare, of course..) si sta cu capul in jos, ca un liliac, balanganindu-se cu gura pana la urechi de fericire.. Genul acela care NU poate sa mearga intre doua puncte fixe-caci stie doar sa alerge, are mereu genunchii juliti si plini de cruste, isi sparge dintii (dand cu ei in asfalt, mai intai, apoi, la niste ani distanta, intr-o sanie), isi sparge si nasul (pe la 10-11 ani..cred..)?? Ah, well, asta am fost eu. O adevarata printesa…ce sa zic.. J. Sau, mai degraba, o salbaticiune greu de imblanzit si de tinut intr-un loc…
Ah, well, cu toate ca zbarnaiam de energie..ideea de sport facut organizat nu m-a incantat niciodata.
Am cochetat cu ideea, candva. Nu stiu cum sau de unde ma palise, dar mi se pusese pata pe volei. Am plans muuuuult pana sa ma lase ai mei sa ma inscriu..m-au lasat…m-am inscris…apoi m-am retras caci nu am mai avut chef. Orice sport ar fi insemnat sa ma tin de antrenamente si, mai ales, sa ascult de reguli. Ceea ce..pentru ploada rebela care am fost..era prea mult. Lasa ca nici nu cred ca aveam vreun talent nebun la volei sau la orice altceva.. J
Altfel…bicicleta am avut. O mai stiu si acum, era argintie.. De biciclit, bicliceam J
Role (din cele cu curele de piele, care se prindeau de incaltari; cu patru rulmenti pe post de roti..) am avut…Ma dadeam cu ele cu mare placere.
Mai aveam si rachete de badminghton si incingeam joaca pe strada de langa bloc.
Patine de gheata, am avut de la 5 ani. Momentul in care obligat fortat m-a dus tata la …o balta inghetata, langa o padure, si m-a expediat pe gheata… (Abia mai tarziu am ajuns si la patinoar- in Braila era doar patinoar natural, pana nu dadea gerul ala zdravan..nu se deschidea..). Nu, asta nu imi doream, cadeam, urlam, ma trimitea iar pe gheata. Cate culori au avut genunchii mei pana sa invat..numai eu stiu. J Dar, pana la urma a ajuns sa imi placa foarte mult si il felicit ca a insistat.
La fel cu inotul. Tot pe la 5 ani. Cata apa am inghitit..nici nu vreau sa-mi aduc aminte. Cum ma usturau ochii de la clorul din bazin sau de la sarea din Lacul Sarat…Si mi-era frica, si nu aveam chef si tata (tot tata..) a insistat si mi-a ignorant bazaielile..pana am invatat. Si, iarasi, bine-a facut…acum nu m-as mai da scoasa din apa… 

Asa au stat lucrurile in copilaria mea.
Dupa ce-am ajuns in Bucuresti si am inceput facultatea…au fost ani buni in care n-am mai facut nimic. Nu tu pationar, nu tu role, nu tu bicicleta, nu tu inot.. Nimic.
Am avut cateva tentative de schi..m-am lasat repede. Nu-i de mine. Ba chiar era sa-mi rup si gatul pe partia mare din Predeal. 
De tenis..la fel.
Am luat o luuunga pauza de sport.
Si probabil ca pauza asta ar fi fost si mai lunga daca….daca nu venea o vreme in care sa ma paleasca niste hiper mega dureri de spate. Caci, nah, anii care au trecut au inceput sa-si spuna cuvantul.
Pe la 30 de anisori….zona mea lombara striga din rasputeri dupa ajutor. Am ajuns la medici ..am facut radiografii…si am binevoit sa merg si la fizioterapie.
Atunci m-am enervat rau. J M-am simtit nashpa….eu n-am avut never o problema cu trecerea anilor..ma simteram la fel ca la 20, dar spatele meu ma anunta ca nu mai am 20. J
Asa ca..dupa ce-au trecut crizele nashpa..mi-am jurat ca eu nu mai ajung never in situatia aia. Si ca..voi merge la sala. Bleah, eu, la sala???!?!?!?!
De la idee la concretizare..drumul e lung. Caci ideea de sala imi repugna total.
Aerobic n-am incercat si n-as incerca in viata mea. Incercasem fitness. De fapt..nici nu stiam cum se cheama ce incercasem J. Intre timp am aflat denumirea.
Dupa doua tentative esuate lamentabil (inclusiv cu abonament facut, caci poate asa “ma tin”..dar nici macar asa nu ma tineam), am reusit sa gasesc solutia ideala pt mine. La recomandarea unei prietene am ajuns la Marius. Marius care avea terminata scoala de specialitate si avea “un fel de sala”. Asa mi-a zis a mea prietena. M-am dus la Marius cu radiografiile in dinti, ca sa stie omul ce am voie si ce n-am voie sa fac.. “Sala” era o camera mare (e drept) cu cateva aparate si tot felul de chestii a caror utilitate mi-era complet straina (evident). To make a long story short: am inceput sa merg la Marius in 2004. Aveam 30 de ani. Am mers (cu pauze doar in vacante) de doua ori pe saptamana, pana..pana cu putin inainte de a-l naste pe Andrei. Da, am continuat sa merg si in timpul sarcinii, omul a adaptat exercitiile la noua mea situatie. Deci pana in 2011. In toti anii astia mersul “la gim” (ci asa l-am numit eu) a ajuns sa fie ceva extrem, dar extrem de normal. Era parte din mine. M-am simtit foarte misto, n-am mai avut absolut nicio durere de spate (nici macar pe perioada sarcinii cand caram niste chile in plus pe burta, deh…). M-am simtit extrem de bine in pielea mea, a fost una dintre perioadele in care mi-a placut cel mai mult de mine. J
Si..ah..well…a venit copilul. Are sens sa spun ca niste luni de zile nici nu stiam cum ma cheama, darmite sa imi mai amintesc ca eram candva o femeie care facea sport?
Mi-au trebuit ani..destui..ca sa imi reapara ideea de gim.
Mai intai a aparut cand a inceput juniorul sa mearga si stateam aplecata pana ma lua cu lesin de (desigur!) durere de spate. Dar ajunsesem la un asa nivel ca aveam impresia ca never and ever nu o sa mai imi treaca. Timp de sala, din parti. Asa ca, am strans din dinti si am ignorant.
Etapa asta a trecut, spatele meu si-a revenit (iupiiii), timp –in continuare- pauza..asa ca am uitat de gim. Iar. Desigur.
A doua oara a reaparut pe motive de ..frustrare. Stiti voi ..vine o etapa in care se intra in faza “what the fuck, eu pt mine nu mai fac nimic? Hobbyurile mele, timpul meu cu mine, chiar nu mai exista? Doar job si copil? That’s my life? That will be my life..forever…?!?!?”. Soc si groaza. Ok, sa fiu mama, mama lui Andrei, era/este ceva minunat. Dar…inainte sa fiu mama…ca sa fiu mama, parca eram femeie. Hm? Nu asa au stat lucrurile?!
Si atunci am incercat sa ma reintroc la gim. Andrei avea putin peste 4 ani. M-a tinut foarte putin, din motive de distanta mare pana la Marius, timp putin, proasta organizare,ma rog, tot felul de motive.
Apoi am intrat in vria vanzare garsoniera-cumparare apartament-renovare. S-a dus naibii si putinul timp liber..caci ..caci..caci.. R-E-N-O-V-A-R-E.
Mi-am jurat ca dupa renovare…dupa ce ne mutam..mai ales ca urma sa stau relativ aproape de Marius.
Nu, n-a mai iesit nimic cu Marius, de data asta pt ca ar fi tb sa stiu exact in ce zile ma duc, la ce ora. Ha!! No way. Habar n-am. Eu nu-mi stiu programul…eu nu pot decat foarte rar sa imi fac “program” de care sa ma tin.
Din nou, to make a long story short, am inscris copilul la inot la un club relativ aproape. Unul care urma, theoretic, sa impace si capra si..copilul caprei J. El va intra in bazin, eu voi merge la fitness. Cam asa suna ideea din capul meu. Proasta idee. Sedintele lui de inot durau de 45 -50 minute. Ziua in care l-am dus, l-am pregatiti pe el, l-am predat antrenorului de inot, am mers eu la vestiar, m-am schimbat, am mers in sala si apoi..mergi, ia copilul, vb cu antrenorul, schimba copilul..apoi…lasa-l undeva (unde?!?!?!) pana te schimbi si tu..a fost HORROR!!!! In loc sa ma simt bine dupa sport imi venea sa ma impusc in cap. Cu doua pistoale la ambele tample, ca sa nu cumva sa ratez. J J
Asa ca am decis sa mergem in zile diferite.
Inotul lui va fi inot si atat.
Sala mea va fi sala mea, FARA copil cu mine!

Ah, well, dupa doua sedinte de inot ..juniorul a bagat inca o otita. Asa ca a primit stop la inot. Again.
Mama n-a primit halt la sala, asa ca a tot mers…
Sa merg la sala (daca vreti ii putem spune club, ca sa sune a fitza!) a fost fooooarte greu pt mine. Caci sala asta nu e Marius, unde eram doua-trei persoane si antrenorul. Asa ca a trebuit sa depasesc bariera aia de genul “la naiba, eu n-am chef sa stau cu cracii pe sus cu atatia oameni in jur..”adica mi-am invins niste maaari rezerve de a face sport la o sala de fitness destul de full…de oameni de tot felul. (de la pisi-uri care-si fac nenumarate selfiuri..pana la baieti cu bratul cat circumferinta soldurilor mele..Poate chiar mai ceva ca io-s destul de mica..asa…J ). Am depasit-o. A reusit s amerg vreo 4 luni, de 2 ori pe saptamana, ceea ce..orisicat. 
Dar..dar...a venit vara. Si m-a luat lenea. Si am stat si fara carnet doua luni. Si..iar n-am mai mers.

La inceputul toamnei mi-am jurat ca reiau. Nu, n-am reluat inca, dar..dar..dar..imediat!!
Pentru ca ...ei, da, de cateva zile am o durere de spate de-mi vine sa bat pe cineva. 
Altfel..ma simt tanara!:))))))

Comentarii